Băi, tu ştii cine sînt io?

Denirul cu pretenţii de naş mafiot

   În 1998, am fost trimis de ziarul la care lucram să consemnez ce se dezbate la o mare întrunire a aleşilor locali PSD. Alea, alea, alea...Nu vreau să vă povestesc despre acest subiect, că n-au fost dezbătute cestiuni spectaculoase. Am plecat de la Sala Palatului, unde se ţinuse conferinţa, cu un autobuz, urma să iesim din Bucureşti şi să ne tot ducem spre Galaţi. Prin dreptul Teatrului Naţional, pe bulevardul Carol I, pe lîngă maşina noastră se înscrie un Mercedes. Îi fac semn unei colege că la volanul limuzinei se afla un personaj binecunoscut, impresarul de fotbaliatori Ion Becali, care preferă să i se spună Giovanni, că sună mai „mafiotic”. Ajungem la semaforul de unde bulevardul Carol face colţ la dreapta cu bulevardul Hristo Botev, semaforul e roşu, autobuzul nostru opreşte, dar Giovanni dă drumul la o sirenă şi trece cu Mercedesul pe lîngă coloana fraierilor ce aşteptau să se facă verde. Zilele trecute, văd un filmuleţ pe youtube, Giovanni pare sub influenţa ideii lui despre naşi mafioţi, onoare, cămăşi de 1000 de euroi bucata, parfumuri bune, demnitate de fost bişniţar cu bilete de film pe timpul lui nea Nicu. Face o teorie proprie din acest melanj în faţa reporterului tv. Se dă mare, încă mai crede că are trăsăturile lui Robert de Niro, dar faţa lui de papiţoi obosit spune multe. I-a trecut vremea, iar pretenţiile de mafiot modern stîrnesc zîmbete. Priviţi Deniru românesc cu sirenă! Deniru frate cu Deliru'!  Convingeţi-vă!