Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 9 martie 2011

"Limbi eftin"


De joc, limbi şi voie bună
   Copiii grădiniţei „Mica Sirenă“  din Cluj-Napoca au dansat, de 8 Martie, în faţa primarului Sorin Apostu, pe „Verde înrourat“, relatau media de ieri. Imnul PDL pe care jucau copilaşii sub ochii surîzători ai edilului, încurajaţi de zîmbetul slugarnic al educatoarei, a sunat rău în urechile tuturor celor ce nu privesc linguşeala publică drept cale onestă de promovare. Pot zice pedeliştii că-i vînează mogulii şi televiziunile lor, dar nici ei n-au vreo reţinere. Cînd e vorba de tîmpenii, nimeni nu-i poate opri să se facă de rahat din cap pînă-n călcîie. Eu sînt sigur că n-a cerut primarul Clujului să fie primit cu o învîrtită pe imnul partidului la gradiniţa respectivă şi că labele astea de cadre didactice, care-s grijulii cu scamele de pe reverul celor de la putere mai ceva decît preoţii, vin mereu “în întîmpinare”. Dacă vreun politruc doar sugerează că i-ar plăcea să-i reguleze, ei aduc, preventiv, alifia de-acasă. Însă primarul Apostu putea, măcar de ochii lumii, să oprească mascarada, nu să admire duios cum îi aduceau copiii omagiu. Că nu-i ajută raţiunea pe cei ca el în asemena cazuri m-am convins astăzi, cînd boss-ul municipiului a dat o replică năucitoare. În esenţă, dl Apostu zice cam aşa: “Nu-i indicat să se cînte imnul unui partid în şcoli şi grădiniţe, dar la <<Mica sirenă>> s-a interpretat şi o altă melodie, <<We will rock you>>, care este un fel de imn al PSD-ului, deci, d.p.d.v. politic, atmosfera a fost echilibrată (!!!)”. Ca să nu murim proşti, directoarea Maria Miclea a dat oarecum vina pe cei mici: „Cine lucrează în domeniu ştie că pentru un moment artistic, se pun mai multe piese, copiii le ascultă şi pe ce îşi încadrează mai bine paşii, acea melodie se alege. Oricum au fost mai multe piese pe care s-a dansat. Iar acesta, înainte de toate, e un cântec românesc“
Iac-aşa şi-aşa!

Sper să nu uităm nicicînd: 
POEM DE INCHINARE
de Corneliu Vadim Tudor

"Şi multe zăpezi l-au albit pe la tîmple
şi-atâtea adînci nedreptăţi l-au durut
tăind pentru noi pîrtii largi către viaţă
el steagul de foc tot mai sus l-a ţinut
astfel şi-a urmat Ceauşescu destinul
cu-o dragoste vie de oameni în piept
astfel nu mai miră pe nimeni că astăzi
e falnic stejar şi cîrmaci înţelept."

2 comentarii:

  1. Chiar nu inteleg de ce copilasii aia au dansat, de 8 martie, in fata domnului primar. Si asa nu gasesc rostul serbarilor omagiale- de ziua mamei, de ziua copilului bla bla bla... Bravo, cinste voua, dragi tovarase educatoare!
    Cat despre Vadim Tudor, ce sa mai vorbim? Timpul le rezolva pe toate, si pentru generatiile urmatoare nu va mai exista, asta-i clar.

    RăspundețiȘtergere
  2. Copilasii sint pusi sa faca tot felul de chestii stupide de catre niste cadre didactice stupide si depasite de vremuri. Recitari de poezele patriotice, dansuri pe melodii la fel de patriotice, o regie de care sint satul pina-n git de cind eram copil la Oancea. O imbicseala ce sufoca pe toata lumea, dar nimeni nu se gindeste ca ar trebui deschise geamurile pt. aerisire. Crezi ca ramin cu ceva elevii dupa acele spectacole plictisitoare, pe linie? Aiurea! Acelasi formalism si mucegaiala si la festivitatile oamenilor mari. Daca vedeai ce lamentatii si ce banalitati infioratoare s-au auzit in sala Teatrului N. Leonard de ziua lui Eminescu, fugeai in lume (ma rog, tu ai si facut-o). Ce scortosenie, ce priviri pierdute printre perdele si draperii, ce muzici de tambal! De ce toate astea? Ca sa se bifeze un "eveniment" si sa se cheltuiasca banii "alocati" de consiliul local evenimentului, pretext de betivaneala pe bani publici pentru niste poeti neimpliniti din urbe. Va rezolva timpul totul, zici? Hm! Nu cred ca voi prinde timpurile alea si sint semne ca ratatii batrini de astazi au urmasi destui, vigurosi si dornici sa cinte, sa recite...

    RăspundețiȘtergere