Totalul afișărilor de pagină

vineri, 18 martie 2011

Democrit: „Celor fără minte nu vorba le este spre învăţătură, ci nenorocirea.”



INCREDIBIL!

Iată ce chestie uimitoare au inventat  specialiştii USL pentru a-şi atrage electoratul buimac al PRM: mesajul premierului ungar „cu adăugiri”. Ca să inflameze şi mai mult populaţia împotriva Guvernului Boc, aflăm dintr-un articol semnat de Andreea Nicolae în Romania liberă din 18 martie, „social-liberalii” au făcut mare caz la moţiunea de cenzură de un mesaj al prim-ministrului Ungariei adresat maghiarilor de pretutindeni. Am selectat un fragment semnificativ:
Mesajul lui Viktor Orban, prezentat cu adăugiri
Situaţia din plen s-a inflamat şi mai tare după ce purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan, a prezentat un text ca fiind mesajul premierului ungar Viktor Orban cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni. <<Să fie Ardealul cum a fost şi naţiunea ungară cum a fost. Ardealul a fost luat de la noi de puterile şi ţările care au avut un scop bine definit, de a aţâţa naţiunile şi a desena graniţe la care ei să fie în continuare dirijori>>, se arăta în finalul textului. A fost nevoie de convocarea ambasadorului Ungariei la Bucureşti la sediul Ministerului Afacerilor Externe şi de audieri în comisiile de specialitate pentru a se lămuri că mesajul lui Viktor Orban nu conţinea referiri la Ardeal şi că pasajul cu pricina reprezenta <<cuvinte din inimă>> ale persoanei care a făcut oficiul de a citi mesajul premierului ungar. <<Comparând textul cu antet, asumat în numele Cabinetului maghiar, cu ce a apărut în presă, rezultă că în presă i-au fost atribuite o serie de adăugiri>>, a precizat ieri ministrul de Externe Teodor Baconschi.”
Naţiune, fii deşteaptă!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu