Totalul afișărilor de pagină

joi, 17 martie 2011

De moţiunea bunului simţ ce-ar zice dl Antonescu?

I kill you!

Poate coborî discursul public mai jos de atît?

Crin Antonescu, preşedinte PNL, la dezbaterea moţiunii de cenzură:
"În numele cui vorbiţi atît de vesel aici? În numele efigiei spînzurate a lui Avram Iancu, despre care nu spuneţi nimic ca să nu-l deranjaţi pe Viktor Orban, noul dumneavoastră stăpîn".
Elena Udrea, pe Facebook, depre Crin Antonescu:
"Crin Antonescu ţipă, e supărat. Îl înţeleg, doar vorbim despre Codul Muncii. În esenţă, este vorba de muncă. Ori el se trezeşte la ora 12.00 şi este cel mai mare chiulangiu din Parlament".
Raluca Turcan în faţa jurnaliştilor:
"Dintre un economist redutabil şi un demagog redutabil cum este Crin Antonescu, eu am încredere în economist. Prin noul Cod al Muncii, guvernul stimulează munca şi a reuşit deja un prim succes: l-a adus pe Crin Antonescu la locul de muncă, în Parlament. Oamenii din stradă, cu care a discutat Crin Antonescu, se duc la muncă, pe cînd liderul PNL nu prea are acest obicei".
Victor Ponta, preşedinte PSD, în timpul dezbaterii moţiunii:
"Domnul Boc are pregătită şi cravata mov, poate va fi şi domnul Băsescu impresionat şi atunci nu îl mai concediază mâine, ci poimîine. De această dată sunt şi eu de acord cu domnul Băsescu: e nevoie de un alt prim-ministru, sau mai bine zis de un prim-ministru care să nu repete ca un papagal că se luptă cu criza, cu alianţa socialistă".

Ce-ar mai fi de spus? Citiţi pe forumuri şi vedeţi cum s-au molipsit românii de ură, ce tsunami resentimentar răzbate din toate părţile! Eu, unul, nu pricep ce caută retorica naţionalistă în discursurile unora ce-şi zic liberali. Pur şi simplu, nu pricep! La fel de nedumerit sînt şi în privinţa miştourilor de doi lei ale unor pedelişti importanţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu