Totalul afișărilor de pagină

luni, 10 ianuarie 2011

Blândul aligator
Un animal „uitat” de evoluţie milioane de ani, crocodilul e o lighioană pe care n-ai vrea s-o întâlneşti pe cărăruie. Un ucigaş feroce cu fălci şi coadă puternice, cu o platoşă inexpugnabilă în faţa duşmanilor şi, spun zoologii, deşteptăciune. Ştie să atace fulgerător, deşi poate părea amorţit, dar şi să stea ascuns ca un buştean în apa tulbure până se apropie prada. Poate vă întrebaţi ce-o avea zoologia cu un editorial politic. Dar nu e omul, de la Aristotel cetire, un „animal politic” (zoon politikon)? Şi nu putem oare compara apucăturile lui homo sapiens cu felul în care acţionează tovarăşii din acelaşi regn? Unii zic că nu, omul fiind chintesenţa civilizaţiei şi culturii milenare, în vreme ce animalelor le este propriu doar instinctul de supravieţuire. Cu alte cuvinte, vânătorul are superioritatea inteligenţei, gândului creator şi memoriei, în vreme ce vânatului îi rămân doar frica, iuţeala picioarelor şi foamea. Alţii zic că, dincolo de spoiala de civilizaţie, omul nu s-a depărtat prea mult de stră-strămoşii săi care mâncau carne crudă prin peşteri. Zău aşa, când o vedeţi pe Simona Senzual răspunzând monosilabic pe la şuşe de televiziune, sau pe Zăvoranca punându-şi poalele-n cap în emisiunea proprie, pe Nikita înjurându-şi duşmanii cu sete la „domnu Dan” în direct, ori pe Roxy manelista şi pe Marian Valorosu atentând în miez de noapte la timpanele noastre sensibile, nu vi se pare că, după milenii de civilizaţie, singurul câştig de pe lumea asta este tehnologia transmiterii prin satelit a produselor unor asemenea specimene către milioane de oameni?
Şi sunt vreo trei mii şi ceva de ani de la inventarea primului alfabet! Pornisem de la politică şi intrarăm în bălăriile „şoubizului” românesc. Las’ că şi politica are în România, cu unele diferenţe de nuanţă, lipici la spectacol. Scandalurile încep de obicei cu una declaraţie în doi peri a unui politician ce se plictiseşte de insistenţele ziariştilor. Prin canale neverificate respectiva spusă ajunge, ca în jocul cu telefonul fără fir, la urechile vreunui preopinent mai nevricos. Care dă o replică tăioasă la o televiziune. Creşte subiectul ca aluatul, doi colegi de-ai primului politician vin cu o replică la replică, colegii celuilalt răspund viguros, se mobilizează partidele şi analiştii, se angrenează trusturile de presă, iese dintr-un chibrit nenorocit ditamai vâlvătaia, de zici că se mistuie şandramaua. Totul se calmează iute, ca şi când n-ar fi fost. Două ore e linişte, apoi vine alt deştept ce „rupe tăcerea”. Triburile noastre de politicieni se adulmecă reciproc până la următorul atac, urmăresc cele mai mici scăpări în gardă, ca să rupă jugulara adversarului. La celebra de acum şedinţă de guvern la care a participat şi preşedintele ţării, miniştrii au stat în banca lor din motive diferite, deşi Traian Băsescu i-a cam smotocit fără jenă pe toţi. Cei de la PDL sunt egali cu ei înşişi şi nu e de mirare că fac apă la plămâni dacă tuşeşte preşedintele, dar şi cei de la PSD s-au făcut mititei, deşi altfel sunt paralei pe la talk-show-uri, pentru că n-ar lăsa caşcavalul. L-am văzut pe dl Băsescu râzând ca la Sâmbra oilor, iar pe Emil Boc aşteptând parcă să fie tuns cu foarfeca de lână. Din atitudinea prezidenţială răzbătea instinctul unui carnasier care ştie că oiţele nu pot să se adape decât de la râul unde el stăpâneşte. Apoi, dinspre Turnu Măgurele a venit un răspuns pe cât de intelectual, pe atât de potrivit cu menajeria politichiei româneşti: „Daţi, mă, în ei, că sunt vraişte la chestia asta!”.
Despre evoluţie vorbeam?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu