Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Pseudojurnal parizian (16)



13 august

În cămăruţa aia unde locuiam anul trecut cu cei patru adventisti care erau trei, pentru că unul se mutase la penticostali, şi-a făcut apariţia un tip simpatic, adventist de ziua a şaptea şi el, dar foarte liber după standardele creştine protestante. Era un tip mereu vesel şi ferice, adaptat perfect Franţei, divorţat, blond şi cam curvar. Era bun amic cu Silviu, coleg de cameră de-al meu. Din vorbă in vorba, trage Ruben (aşa-şi zicea, că locuise multă vreme prin Spania) concluzia că eu aş fi un băiat de comitet şi-i zice lui Silviu hai să-l luăm şi pe Marian mîine seara cu noi. Întreb unde. Ai să vezi, e un loc unde vreau să-i fac lipeala lui Silviu cu o franţuzoaică, măcar să nu mai plătească chirie în Paris. E un local care organizează seri dansante pentru toate vîrstele. Joia au seară de disco, vinerea de rock, sîmbăta baga dansuri pentru ăia mai bătrînei, o să-ţi placă. Cît costă distracţia asta? Păi, e 20 de euro intrarea şi trebuie să ai sacou şi cravată, obligatoriu, altfel nu te primesc. Sacou aveam, cravata nu, dar mi-a dat Silviu fularul lui şi am mascat aceasta încălcare gravă de protocol. Intrăm în localul cu un imens ring de dans în centru, ne intîlnim cu prietena lui Ruben, o franţuzoaică stafidită binişor, şi cu o amică de-a ei, o blondă cam babă cu pretenţii.Dau mîna cu ele, ne aşezăm, fac ochii roată şi îi şoptesc lui Silviu:
"Omule, ce-i aici, au scos ăştia azilul de bătrîni la distracţia de week-end?" El îmi zice că trebuie să am răbdare, vin şi tipe mai de soi. Uite, o vezi pe aia din spatele meu, iapa aia cu decolteu adînc? Îhî! Ei, aia s-a uitat toată noaptea, sîmbăta trecută, la masa noastră, dar mie mi-a fost jenă s-o invit la dans, dar acuma nu mai stau ca prostu'! Se ridică Silviu şi se înfiinţează cu tupeu în faţa cabalinei. Aia-i nechează scurt: Pardon, sînt cu un prieten! Se întoarce Silvică al meu cu coada-ntre picioare. Băi, la naiba, asta-i supărată că nu i-am dat atenţie data trecută! Nu-i nimic, o înţeleg, te asigur eu că sîmbăta următoare a mea e! La masa noastra îşi mai fac apariţia două băbuşti, rotunde şi mititele de înălţime, genul mai bine le păşeşti decît să le ocoleşti, prietenele gagicii lui Ruben. Pupături pe obraji, ça va, ça va? Bon! Începe muzica. Şi-odată au înviat din osteoporoză bunicuţele! Dă-i strofoceală, nene, picioare ridicate, răsuciri gimnastice, plieri şi răsplieri ca batistele! Mai că nu le zburau perucile din cap. Ruben se ridică cu hoaşca lui, Silvică şi cu mine rămînem la masă, dar ne-au săltat expiratele alea urgent şi făra să putem articula vreun refuz. Cum Silviu nu prea ştia să-şi mişte piciorul în ritm şi eu eram ceva mai priceput, normal că am devenit partenerul preferat al amîndurora. Mă lăsa una transpirat, mă lua cealaltă de proaspăt. În vremea asta Silviu se bîţîia liniştit într-o margine, iar Ruben mă tot îndemna, hai, te rog eu, invit-o şi pe ailaltă, să nu se simtă aiurea! Fi-v-ar cu azilantele voastre de şmecheri! De aia m-aţi adus pe mine aici? Să aibă cine vă învirti tiribombele? Iau o pauză şi mă duc la bar, acolo o beruşcă mică era 5 euro, promoţie pentru babe cu energie. Îl chem şi pe Silviu, bem cîte o sticluţă şi-i zic, omule, mie mi-ajunge, plec acasă! Ăla nu, că să mai şedem, că încă nu s-a isprăvit comedia. Am pierdut şi ultimul metrou, eram undeva pe la Saint-Mandé, la două staţii de capătul lui 1, la mama naibii. Stai, zicea colegul meu, poate mă lipesc de aia cu decolteu, că babele astea-s grase şi nu-mi plac. Bă mocofane, ia uită-te discret în spatele tau, pe ring! Se întoarce Silviu şi vede căloasa aia cu un ditamai handralău, o trăgea ăla de buci ca disperatul şi-i băgase o limbă în gît pînă la amigdale. În treacăt fie spus, libidinoşi francezii ăştia cînd îi apucă pandaliile, am văzut nişte scene la dans de ziceai că acuş-acuş se dezbracă şi se pun pe coţăială de faţă cu toţi. Ia uite panarama de ce-i în stare, s-a crucit Silvică! Da' ce credeai, stimabile, că-i vreo micşunică proaspătă ce aştepta un adventist pe cal alb? Hai dreacu' acasă, că-i tîrziu! Ne-am despărţit de restul grupului, am găsit un noctilian şi am ajuns la cămăruţa noastră pe la două şi jumătate noaptea. Silviu m-a rugat să nu le povestesc adventiştilor lui unde am fost, dar nu m-a răbdat să nu-i zic măcar lui Romica, altă catastrofă cu clopoţei. Sîmbăta următoare, pe la ora 9 seara, mă sună Ruben, Marian nu vii şi tu la discotecă? Nu vin, şefule, dacă mă străduiesc, cu 20 de euro trăiesc o săptămînă! Mă sună şi Silviu pe la 9,30, hai măi, că eşti aşteptat, zic astea că le-a plăcut cum le-ai dansat! Ia mai dansează-le şi tu, fratele meu, că nu mi-s asistent social sau specialist în resuscitarea mumiilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu