Pseudojurnal parizian (17)

14 august

Ţiganii ajunşi pe aici rămîn aceleaşi animăluţe perfect adaptabile la mediul înconjurător, ca şi cele ce mai sînt în ţară. Am citit un studiu serios care concluziona că, în cazul unei catastrofe planetare (război nuclear, lovitură meteoritică de proporţii, molimă ucigaşă), şobolanii ar fi cele mai pregătite vieţuitoare să trăiască încă multă vreme după extinctia oamenilor. Eu cred că măcar un regiment de ţigani va fi şi el în stare să reziste în pofida catastrofelor de orice natură, chiar de-ar trebui să doarmă în galerii subterane. O metoda de-a lor de a face bani fără muncă, printre multe altele (spun asta cu admiraţie, nu din rasism), este aceea de a te solicita pe tine, ca turist, ca şi pe băştinaşii aştia sclifosiţi, să semnezi o hîrtie cu nu ştiu ce chestie umanitară. Salvarea liliecilor de peşteră, a cocostîrcilor de Crimeea, întreţinerea stratului de ozon deasupra Cercului Polar etc. Îşi fac graurii un tabel pe care esti rugat să semnezi că nu ai nimic împotrivă. Să-ţi treci, mînca-ţi-aş, şi CNP-ul, numele în clar şi semnătura. După ce ai livrat aceste date (ca, de! nu se face să nu lupţi pentru nobila cauză a salvării liliecilor de peştera) romul/roama cu simţ civic îti spun de la obraz că nici o cauză nobilă nu se poate susţine fără parale, dă şi matale, boierule, măcar un euro! Unii turişti dau un euro, doi. Ce naiba, merită şi mama natură un mic sacrificiu! Poliţia, nesimţitoare la mesajele disperate pentru salvarea Planetei, a faunei şi florei pe cale de dispariţie, îi goneşte pe activiştii ăştia de pe platoul de la Tour Eiffel, ca să nu mai deranjeze turiştii. Dar ei sînt peste tot, ca amicul meu Romeo. Ieri, eram pe lînga Moulin Rouge, în Pigalle, la o oră destul de matinală. O gaşcă de adolescenţi ţigani tocmai se pregătea să înceapă o nouă acţiune ecologistă. Ca să-şi facă un suport bengos pentru coala de hîrtie cu tabel, rupeau bucăţi potrivite dintr-o cutie de carton. Iute, iute, că e clima în schimbare şi cocostîrcii din Crimeea suferă de foame şi de poluare! Eu eram pe o bancă, tocmai scriam ceva pe facebook despre dansuri de societate cu băbuţe. Din cîrdul ecologiştilor ţigănuşi se rupe o fătucă ce-mi zice ceva de o misiune sfîntă pentru care trebuie să semnez. Fugi, mă, de-aicea, o reped! Haide, mo, dă-l în pula mea, că asta-i de-al nostru! M-am uitat după ei cu oarecare invidie. Trebuie să fie o fericire sufletească indescriptibilă să lupţi pentru o cauză nobilă cu bani atît de puţini. Să poti convinge cetăţenii cu suflet că prostia are rolul ei în supravietuirea celor mai dotate exemplare umane pentru eventuale catastrofe globale.
Dar am rămas cu o nedumerire: Cum adică-s de-al lor, că pe mine mă preocupă teatrul radiofonic şi istoria, n-am idee de problemele liliecilor?