27 august
Maricica
făcuse conservatorul de muzică din Capitală. Nu din propria-i pasiune. Taică-său era
plutonier la un regiment de tancuri din localitate, în formaţia de suflători.
Artist la trombon în echipa de muzicanţi ce cînta marşuri săltăreţe la defilările
de 23 august şi “Mai am un singur dor” la înmormîntările pensionarilor
militari. Sigur de talentul său componistic, interpretativ şi dirijoral de excepţie, a
insistat că fiica-sa îi moşteneşte calităţile şi trebuie să dea musai la
Conservator, deşi ea s-ar fi dus mai degrab după Aliodor la terminarea
liceului. Acela era băietanul şmecher al secretarului trei de la Comitetul judeţean
de partid, făcuse şi el liceul, bea de stingea încă din clasa a 7-a, fuma şi
purta blugi originali cu etichete de alamă. Ca orice gîsculiţă adolescentă,
Maricica punea mare preţ pe curajul lui Aliodor de a se îmbăta porceşte la
petreceri, deşi taică-său îl tot ocăra şi-l ameninţa cu represalii crunte. Fata
avea şi ea porniri independente, începuse să mai tragă alcool la măsea şi cîte
o ţigară la bairamuri, iar de la primele paranghelii cu lumina stinsă rezolvase
şi chestia cu sexul premarital, chiar dacă scumpul de Aliodor era ca şi mort
după două duzini de pahare îngurgitate, se găseau alţi flăcăi cu iniţiativă. Nu
moştenise talentul de suflătoare de la tatăl său, dar se descurca. Drept
urmare, la terminarea conservatorului, secţia Muzicologie, Maricica primise
repartiţie în oraşul natal, graţie unor profesori ce îi apreciau talentele date
de natură în compensare pentru lipsa urechii muzicale. În unanimitate, comisia
de repartizare a absolvenţilor, alcătuită din barbaţi încă în putere, decise că
domnişora are tot dreptul să predea despre bemoli şi arpegii la liceul de artă
din oraşul ei. Aliodor decăzuse mult, se făcuse beţivan calificat, stîlpul
bodegilor, arăta ca dracu’. Taică-său nu mai era secretar trei, ci doar un biet
jurist la cadastru. Maricica s-a măritat cu fiul directorului de la muzeul de ştiinţele
naturii, unul cam băbălau, agăţat încă de fusta mamei la cei 39 de ani, prost
grămadă, dar cu o diplomă în sociologie luată dupa şase luni de „studii
superioare” la „Stefan Gheorghiu”. Bafta muzicoloagei a fost organizarea unei
defilări cu steaguri şi fanfară pe stadionul „Portul Roşu”. A dat sarcină cîtorva
poeţi-muncitori să scrie versuri nemuritoare închinate conducătorului şi soţiei
sale, le-a pus pe muzica unor compozitori pricepuţi la cîntări de slavă
dedicate regimului. Secretarul doi de la CJPCR, un vînjos tovarăş cu studii de
matematică, n-a rămas insensibil la atîta dăruire faţă de cauză şi a chemat-o
pe Maricica să bea o cafea la el în birou duminică pe la prînz, cînd nu găseai ţipenie
prin Comitet. Luni deja secretarul doi era mai relaxat şi amabil cu lumea, iar
Maricica ajunsese şef peste cei ce lucrau la organizarea manifestărilor
omagiale. Revoluţia n-a găsit-o pe eroina noastră nepregătită. A prins chiar
momentul cînd tînărul episcop vicar alcătuia, potrivit cu noul trend, echipa
redacţională pentru o preacucernică revistă ortodoxa ce se chema „Fraţi şi surori, hai la rugăciune!”.
Vicarul - şi el un suflet sensibil la frumos - i-a repartizat secţiunea de imne
vechi şi litanii. Maricica nu ştia mai nimic despre cîntările religioase
ortodoxe, dar era dornica să înveţe şi vicarul aprecia mult rîvna sa, cam de
două ori pe săptămînă, mai puţin miercurea şi vinerea, cînd nu era dezlegare la
carne. Din postul acela modest, senatorul Pilescu a ajutat-o să obţină funcţia
de şef al culturii pe judeţ, după aia, cu sprijinul unor ierarhi ecumenici de
prin alte episcopii şi consilii judeţene, a ajuns fata tatii secretar de stat
la Industrie, apoi director general la Ministerul Administraţiei, şi, în cele
din urmă, ministru plin la Învăţămînt. Bărbatu-său o mai vedea doar la
televizor, Aliodor era un boschetar terminat de tot, foştii ei profesori, plătiţi
ca vai de mama lor, minţeau ziariştii spunîndu-le că de mult îi prevăzuseră o
carieră strălucită. Plutonierul adjutant trombonist la formaţia regimentală se
pensionase, era cam senil şi povestea tuturor celor ce stăteau să-l asculte că
el a ţinut morţis să o dea pe fiică-sa la conservator. O solidă educaţie
muzicală, domnii mei, zicea batrînul cu convingere, poate scoate şi din raniţa
celui mai prost exemplar uman bastonul de ministru. Uite, Maricica mea e cel
mai bun exemplu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu