18 iulie
M-a sunat ieri un amic din Londra. A
muncit vreo 6 ani în construcţii prin Spania, apoi l-a gonit criza la Paris. A
stat şi aici vreo 3 anişori şi, prin mai, l-a prins poliţia sărind pîrleazul la
RER, aşa că i-au dat o frumuseţe de expulzare pentru o lună în România. A ajuns
în ţară cu autocarul şi s-a îmbarcat iute într-un avion cu direcţia Londra. A
dormit, zice, vreo 3 săptămîni în nişte cutii de carton, pe urmă şi-a găsit de
muncă la un arab, apoi la un sîrb. Spune ca acum i-e bine. Bine de emigrant
muncitor la negru! De aia mi-e ciudă pe ţara mea natală, că nu-ţi poate oferi
condiţii normale să stai măcar două zile pe-acasă. Te gonesc unii din prăvălia
lor, iei avionul şi te muţi la alţii. Fie doar şi pentru libertatea de a
circula în Europa şi tot ţin cu oamenii politici care cer democraţie în România.
Azi
lucrez într-un cartieraş rezidenţial de lux de pe lînga Versailles, Les Princes
se cheamă. E o nebunie Franţa asta! Verdeaţă peste tot, păduri seculare
neatinse de toporul infractorilor, case solide, drumuri bune, mîncare şi băutură
ieftine. Cum naiba or fi reuşit francezii aştia sclifosiţi să prospere aşa fără
comunism?
Aaaaaaa,
stai că aveau o explicaţie naţionaliştii noştri de pripas. În vreme ce noi ne băteam
cu turcii, ăştia construiau catedrale. Să ştiţi că aşa e! Au nişte catedrale pe
aici!
Mă
gîndesc că avem toate şansele să o luăm de la capăt. Noi să ne batem în
paranghelii şi în manele cu turcii, iar ăştia din UE să ne dea afară ca pe nişte
neamuri proaste şi să-şi vadă de catedrale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu