Domnu’ Herodot din gugle

Plecat cu treburi pe goagăl, Herodot dădu într-o seară nas în nas cu Vanghelie. Cu ochii beliţi în monitor, stând aşa într-o semiîntunericeală la biroul primăriei sectorului 5, Marean aducea destul de vag cu neamul celor despre care scrisese părintele istoriei că ar fi “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci." “Ptiu, mărite Zeus, pe ciocanele şi nicovala lui Hefaistos, parcă-i nubian barbarul ăsta, aşa luceşte!, îşi zise bătrânul.” „Aoleo, mâncaţi-aş ochii lu’ matale care este, ce cauţi pe gugle?. ” “Ia şi eu pe cărările internetului, să mai văd lumea nouă!” “După barbă cam semeni cu un moş al preşedintelui nostru onorific, domnul Iliescu de la PSD, te cheamă Engels sau esti nenea Marx, că ai prea mult păr ca să fii tovarăşul Lenin?.” “Eh, tineretul din ziua de azi! Ce să am eu, getul moşului, cu puştanii ăia din triburile lui Wotan viforosul? Au nu vede ochiul tău de vulture brunet că sunt vechi, sunt Herodot?” “Nu mă pronunţez, că mă râde dom’ primar Căldărescu, da’ ne faci cinste mare să ne vii prin sector. Dacă mai pun de-un bairam cu sarmale şi Bonnye Tyler, te chem gratis şi cu bilet lângă scenă, să ştii! Da’ cu ce treburi pe-acişilea?” “Să văd dacă tu eşti mulţumit, fiule, aşa, în general, de karma ta, ori te seacă vreo durere, că prea eşti negru de supărare?” “În general mulţămit, da’ – fir-ar mama lor a dreacului de bagabonţi! – să vezi, domnu’ Herodot, mă iau la mişto păcătoşii de gazetari pe unde mă prind. Aşa păţeai şi tu cu opera lu’ matale, cum mă freacă ăştia cu economatele pă mine, alesul poporului din sectorul meu?” „Eu n-aveam, la vremea mea, lighioane de astea prin jur, doar nişte trâmbiţaşi ce anunţau câte un pugilat în arenă, vreo încăierare cu oraşul vecin, sau o adunare a poporului în agora.” „Ei, ce viaţă de boier! Să fi fost şi azi o regulă cu politica ca pe timpuri, să pui mâna pe ghioagă, împreună cu gaşca, să ieşi în piaţă şi să faci zob pedelicii toţi–toţi care este, domnu’ Herodot, că mă inerveză de mor ţâgăneala asta de guvernare cu ei!” „Ţigăneală zici, dar ce te ţine să legi tovărăşie cu alt trib, să nu mai fii aşa stresat?” „Ei, venerabile, da’ mă lasă să-i părăsesc domnu’ Geoană şi bulibaşul nostru de care-ţi spusăi mai înainte ca avea nişte neamuri nemţăşti la Moscova? Zâce ei că ţara e-n criză şi trebe scoasă din rahat. Şi cine să-i conteşte, mânca-le-aş pipota lor de telectuali, că la mine-n stabor nu mişcă nimenea, da’ pe la comitetul executiv tre’ să mai ţină şi mandea cont de dimocraţie, că nu să poate face din aia, cum îi spune, majoritate fortuit? Că eu aş face iute cu vreo două duzini de atletişti de la o firmă de pază şi corecţie, garantez io şi pentru asta, da’ nu e toţi hotărâţi ca Marean!” „La noi era altfel, poporul, nu doar unul-doi dregători, se aduna în agora şi hotăra pacea sau războiul, vota magistraţi, chestii de interes public.” „Bre, poporul să-şi vadă de ale lui! Aşa-i la mine unde stăpâneşte. În piaţă-i înghesuială, praf şi fum de maşini, ţâgani care fură cu nesâmţâre din buzunare, ce să caute poporu-n piaţă? Nu-i mai bine la gratar, la mici şi paranghelie pe manele de Salam ? Că gândesc eu şi pentru ei!” „Să înţeleg că dumitale eşti un fel de consul care culege votul de la centurii şi hotărăşte în consecinţă?” „Înţălege matale ce vrei, da’ la mine-n sector cam eu am toate centurile alea!” „Păi, dacă dumneata decizi mai mult singur şi poporul petrece la iarbă verde, cine mai trudeşte în ţara asta?” „Cum cine? Dacă pofteşte la dimocraţie, să munceşte chinezii, că noi, românii, consulii şi prostimea, ne-am făcut suma şi ne cam ajunge pâna la sfârşitu’ lumii! Pricepuşi, praleo?”