8 august
Romică, Romeo, Romario, e un singur personaj. Un
ciudat care nu-i nici cal şi nici căruţă, nici măgar, nici teleguţă, nici şurub,
nici piuliţă. Nu ştii de unde să-l apuci ca să-l prinzi, e lunecos ca ţiparul şi
tenebros ca fundul unei tigăi de teflon. Habar n-are nimeni ce şcoală a făcut (dacă a făcut), zice că are nişte
studii în domeniul construcţiilor, trecutul său e o încîlceală din care nici el nu mai
pricepe mare lucru. S-ar putea spune că nici mamă n-a avut vreodată, ci, vorba
bancului, a fost făcut de-o mătuşa din Făurei. Are opinii clare cu privire la
credinţa religioasă, deşi nu poate explica ce-l mînă-n luptă. E adventist
devotat, ţine sabatul şi merge la biserica regulat, în schimb, mare lucru nu ştie
din doctrina protestantă, dar se bagă în vorbă despre asta fără reţinere, ca să
nu-l ia lumea de fraier. Cînd l-am văzut eu prima dată, în 2011, părea un cetăţean
obosit de gînduri şi de muncă, m-am lămurit repede că gîndurile n-aveau vreo
vină pentru ridurile lui. Mi-a făcut lipeala cu negrii ăştia care mă iau şi
acum dimineaţa de odihnit şi m-a distrat cînd mi-a pus o întrebare de faţa cu
ei, dacă ştiu "un petit
française", în traducere liberă de tot: un micuţ de franceză. Eu ştiam
un pic de franceză şi i-am zis să mă lase, că sînt băiat mare. Am lucrat cu el
la un tunisian din Villejuif, făceam tavane false din rigips. Cînd măsuram eu şi
tăiam foaia de material cu doi milimetri mai mică zicea că-i de rău şi că n-o să
fie treaba meseriaşă, cînd măsura el şi ieşea bucata subdimensionată cu 5-7
milimetri spunea că-i normal, nu contează, oricum se acoperă cu bandă specială.
Cînd a început să ridice tonul la mine aschimodia, i-am zis calm că pe
frate-meu l-a scăpat mama de la moarte. Cum adică? Adică m-a rugat să-mi descleştez
mîinile de pe beregata lui. Da' ce-ţi făcuse? Începuse să ţipe la mine, şefule,
i-am zis, şi Romică s-a făcut baiat bun. Am rămas cu un alt adventist de-al lui
să punem rigips pe tavan, cocoţaţi pe nişte scări metalice, a mea s-a rupt şi
am dat cu capul de un perete de beton de mi-a rămas un smoc de păr pe-acolo, am
avut un noroc chior că nu mi-am rupt coloana. A venit Romeo cu tunisianul de la
depozitul de materiale, a văzut sîngele pe perete şi a început să se hlizească.
Bouleanule, i-am zis, dacă păţeam ceva grav ce făceai? Eu, mi-a răspuns rapid,
aici lăsam totul şi fugeam, tunisianul răspundea în faţa poliţiei. Solidar
Romario ăsta, creştin sufletist! Lucrase anterior prin Ungaria, apoi vreo 6 ani
în Spania, în Franţa avea vreo 3 ani de hîială. Mă mir şi acum cum poate fi
cineva cu neuronul atît de varză încît să nu ştie nici măcar zilele săptămînii în
limba lui Voltaire. N-avea habar să numere pîna la zece în franceză, nici
expresiile elementare nu le cunoştea, se înţelegea cu tunisianul şi cu soţia
lui într-un soi de esperanto din care nu lipsea ceva română, "un petit" de spaniolă şi multă,
multă gimnastică. Totuşi, n-am văzut individ mai umblăreţ decît el, mai
insistent şi lipsit de inhibiţii. Îl puteai lăsa închis în cuşcă cu doua lacăte
la La Chapelle şi te trezeai cu el pe peronul metroului la, să zicem, Charles
de Gaulle - Étoile. Dacă nu avea de muncă, trăgea de mînecă pe cei ce cumpărau
materiale de construcţii de la BATCOR, de cele mai multe ori îl lua cîte unul şi-l
plătea să-i pună gresie, ori să-i toarne-o şapă ceva. Dacă nu şi nu, începea
Romică să vîneze pomeni, indiferent unde se dădeau astea. Şi se dau prin multe
locuri la Paris. Nimeni nu le ştia mai bine decît Romică-Romeo-Romario. Lua un
sac de dormit nou-nouţ de la o moscheie, o geacă cu glugă de la baptişti, de la
advenţi ceva mîncare la casoletă, iar de la catolicii obişnuiţi se alegea cu
vreo patură. Nu ştiu pe ce cheltuia banii, că nu prea dădea sfanţii pe mîncare
sau pe îmbrăcăminte, era mereu cu buzunarele goale. Noi l-am bănuit o vreme că
se duce la femei, dar am căzut cu toţii de acord ca ţăranul care a văzut girafa
la gradina zoologică: Aşa ceva nu există!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu