Pseudojurnal parizian (20)

17 august

Vasile n-avea noroc la gîşte şi lui Mitică îi mureau porcii aproape de tăiere. Pentru gospodăria primului, un stol de vreo 50 de păsări găgăitoare ar fi fost semn de maxim belşug, în vreme ce Mitică visa doar să mănînce şi el caltaboşi de sărbători din porcii săi. Coborînd pe firul timpului, cei doi îşi aduceau aminte că bunicii lor crescuseră de-a valma orătănii de toate felurile în bătătură, plus animale care mai de care, dar după ce ăi bătrîni plecaseră unde nu-i întristare şi nici suspin, fauna celor două ogrăzi se diminuase drastic. Unii ziceau că blestemele unei vecine blonde sînt de vină, alţii că ochiul rău al unui şpanchi întors de la ţîţă de mititel. Dreptu-i, cum trecea ăla cu uitătura-ntr-o parte prin faţa porţii lor, pac cădeau porcii lui Mitica într-o depresie din care nu mai ieşeau deloc, iar ouăle din cuibarele lui Vasile pocneau ca păstaile. Ca să evite suinele şi cloştile privirea diavolească a ăluia, Vasile şi Mitică şi-au construit nişte garduri înalte şi-au plantat şi arbuşti de tuia foarte deşi, dar tot degeaba. Era destul să umble alene chiorul pe uliţa lor şi numa cît fluiera încetişor intrau scroafele şi vierii în boală, cuibarele se pleoşteau. Blonda nu prea se arăta în sat, dar lumea zicea că face nişte farmece cu oase de cal. Cu ea nu le-ar fi fost prea greu să încheie socotelile, cu şpanchiul era mai dificil. Ea era străină, singura, n-avea pe nimeni s-o apere, doar un cocoş pintenat, dar şpanchiul era tare. Avea neam numeros şi era puternic susţinut de o gaşcă de cîini credincioşi. Sursa răului din curţile gospodarilor a dispărut pe jumătate cînd cucoana s-a mutat la oraş, mai rămăseseră doar cu grija blestematului de chior. Într-o înţelegere frăţească deplină, au pus mînă de la mînă şi au reuşit, prin tot soiul de bîrfe şi insinuări, să-i puna în cap majoritatea sătenilor, aşa că s-a mutat ăla mai într-o margine cu tot cu haită şi nu mai calcă pe lîngă gardurile lor. După aia, a avut Vasile gîşte destule şi lui Mitică i-au ajuns porcii la sorocul tăiatului. Dintr-o frăţie fără fisuri, tot crescînd averea celor doi, fiecare s-a gindit că ar fi bun de primar. De aici pînă la invidie şi certuri n-a mai fost decît un pas. Într-o noapte, Vasile a pus otravă în mîncarea porcilor lui Mitică, iar acesta s-a răzbunat omorîndu-i gîştele, aruncînd peste gard boabe de porumb cu furadan. Din planurile lor s-a ales praful de tot cînd şpanchiul a reapărut în sat cu tot cu cîini şi şi-a cumpărat o bojdeucă chiar peste drum de casele lor. Au decis atunci să se mute fiecare într-un alt sat, nu se mai suportau unul pe altul.