Pseudojurnal parizian (8)

6 august

În seara asta, orele 23, staţia Les Halles, asteptam să iau RER-ul A ca să ajung tocmai la Lognes, să dorm şi eu. Aglomeraţie modică, mă aşez pe un scaun. Mai erau două libere, în stînga şi în dreapta mea. O fi fost sacoşa de rafie de vină, ori mutra mea de ţăran sugestivă? Nu ştiu. Cert este că apar de la dreapta doi gibici, unul înalt, negru, atletic, cu ochelari de soare şi şepcuţă, tricou mulat pe bicepşi, călca precum şmecherii, ca pe arcuri. La juma' de metru din urmă, unul mai lat, pantaloni trei sferturi, alb de la mama lui. Vin amîndoi spre mine. Îmi zice negrul din vîrful buzelor să mă decalez cu un scaun, să stea cu fratele său alb alături. Eu, care sînt în starea că, dacă-mi spui că mă împuşti, îţi răspund să tragi, că-mi faci un bine, nu-i dau atenţie. Repetă albul din spatele lui, dar adaugă şi formula magica "S'il vous plâit!". Ei, aşa mai vii de-acasă! Mormăi "Ok!" şi mă mut un scaun mai încolo, că nu-mi cădea nasul. Aproape amîndoi odată au mulţumit ca la carte: "Merçi! Merçi, chef!" Uite, nene, mi-am zis, francezii, indiferent de culoare, pot să fie civilizaţi chiar şi cînd comit o mîrlănie.